După 5 noiembrie, nu mai puteti trimete temele din octombrie!!!
Cei ce sunteti la zi cu temele, puteti citi in continuare din cartea Minte, caracter, Personalitate. Si ceilalti puteti citi!
Succes.
Laurentiu
joi, 30 octombrie 2008
Vacanta 1 săptămână, până pe 5 noiembrie
joi, 23 octombrie 2008
DESPRE ACTIVITATEA 4, PANA PE 29 OCTOMBRIE
Bună seara dragii mei.
Ce mai faceți? Nu am reușit să postez aseară tema pentru săptămâna aceasta, dar sper sa nu fie nici-o problemă din partea voastră ... adică să nu fi avut ce să faceți. :) :)
Mă bucur că sunteți dornici de a merge înainte și nu v-ați descurajat. Sunt unii dintre voi care nu prea aveți acces la internet si mi-ați spus ca e mai greu pentru voi. Vă înțeleg, dar trebuie să găsim o soluție. Puteți vedea ceea ce aveți de citit (de exemplu din Minte, Caracter, Personalitate... apoi faceti raportul de citire ... si apoi gasit o posibilitate sa ajunga la mine).
Mai intrati pe www.dezvoltareacaracterului.blogspot.com. Aici voi posta lucruri interesante pentru tinerii din district. Verificați catalogul clasei pe www.catalogcaracter.blogspot.com. Dacă ati trimes o temă si in dreptul vostru nu apare nici punctaj, nici K, atunci contactati-mă pentru a clarifica.
Unii mi-ati spus ca sunteti ocupati cu școala și că e destul de mult de citit pentru cursul acesta. E adevărat că aveți destule pentru școală, DAR nu trebuie să uităm că că cel mai important lucru la care putem lucra pe pământ este dezvoltarea caracterului, formarea lui pentru cer. Așa că meritp efortul. Dar, de fapt, aveam de citit 30 pagini din Minte, caracter, Personalitate, ceea ce înseamnă cam 4 pagini pe zi, fară să mai punem la calcul că în sabat putem citi cel puțin 10 pagini. Așa că tot înainte, fară plângeri sau reclamații ... :)
Formarea caracterului cere efort și concentrare din partea noastră. Dacă vă organizați viața de pe acum, vă va fi de mare ajutor pe viitor. Exercițiul acesta, face parte din lucrul vostr e viitor. Nu am scăzut nimic din punctaj, chiar dacă temele au venit uneori cu întârziere ... și nici nu voi scădea DEOCAMDATĂ. Punctualitatea e o parte a caracterului. Așa că vă provoc la un concurs: cine rămâne la zi cu temele și cine postază cel mai repede tema pentru săptămâna respectivă. Până acum, Ema se ține cel mai bine de activități. Dezvoltarea caracterului e o activitate de durată care cere efort din partea noastră. Puteți fi un exemplu în dezvoltarea caracterelor voastre atât pentru părinți cât și prieteni (sigur voi vedea o schimbare pozitivă în caracterele voastre, comparativ cu al tinerilor care nu s-au înscris la acest atelier on-line. Sună mai bine atelier decât curs.)
Și acum despre activitatea 4.
Pentru activitatea 4, trebuie să citiți din cartea lui Ellen White: Minte, Caracter și personalitate (volumul unu și doi), minim 30 pagini. Dacă ați citit cartea sau nu o aveți, puteți citi altă carte, dar care să aibă legătură cu caracterul. După citire, conepeți raportul după modelul de mai jos. Raportul nu trebuie să fie lung, maxim 1 pagina. RAportul vă învață să fiți conciși să să vă organizați ideile.
---Prima secţiune va furniza un scurt rezumat a conținutului citit.
---În cea de-a doua secţiune trebuie să fie prezentate două sau trei gânduri sau citate cere au o mare valoare pentru voi, care v-au impresionat.
---În cea de-a treia secţiune, studentul va descrie modul în care încearcă să se pună în aplicare cele citite în viața lui.
Vă doresc mult succes. Aștept părerile voastre și întrebări pe mesenger. Puteși discuta între voi despre ceea ce descoperii în studiu.
Laurentiu
RAPORT DE LECTURA 4
RAPORT DE LECTURA 4
Numele elevului: ________________________________ Data raportului: ________________.
Cartea citită: ______________________________________________ Raport numărul ___4____.
Pagina inițială și finală a lecturii:_______________________Total de pagini citite_____________
Pentru completarea acestui raport să un se depășească spațiul prevăzut de acest format; poate să varieze mărimea fontului. Maxim 1 pagina A4.
Fă un rezumat cu propriile cuvinte a conținutului paginilor citite.
Scrie două sau trei citate sau parafrazări care vau impresionat.
Având drept punct de pornire cele citite, descrie ce aplicații credeți că ați putea face în viața dumneavoastră profesională.
miercuri, 15 octombrie 2008
Activitatea 3 și despre ea, până pe 22 octombrie
Iată-ne ajunși la activitatea a treia. Unii ați fost foarte prompți în trimiterea temelor. Felicitări acestora. Știu că vă este greu și cu temele de școală, dar puteți folosi timpul din sabat și de duminică pentru a lucra și la activitățile pentru cursul acesta. Vă stau la dispoziție cu orice e nevoie pentru a vă ajuta la acest curs. Dar ceea ce este foarte important este o dezvoltare a caracterului care să fie observată de colegi, părinți și profesori. Așa că mult succes.
Dacă ați rămas în urmă cu temele, la acest curs, nici-o problemă. Câștigați din mers. Important este să nu se adune multe teme pentru a nu vă aglomera prea mult. Dar nu vă descurajați. Dezvoltarea caracterului e o activitate de durată care cere efort din partea noastră.
Activitatea 3 e tot o lectură, din cartea lui Ellen White: Minte, caracter și personalitate (volumul unu și doi). Dacă deja s-au citit aceste volume, studenţii ar trebui să caute alte cărţi care să trateze un subiect legat de caracter. Raportul trebuie să includă lectura a cel puţin 30 depagini de carte, şi vor fi raportate în formatul standard. După datele bibliografice fiecare raport delectură trebuie să aibă trei secţiuni: prima secţiune va furniza un scurt rezumat a conținutului citit. În cea de-a doua secţiune trebuie să fie prezentate două sau trei gânduri sau citate cere au o mare valoare pentru voi, care v-au impresionat. În cea de-a treia secţiune, studentul va descrie modul în care încearcă să se pună în aplicare cele citite în viața lui. S-ar putea să luațiunele decizii cu implicații profunde. Se pot lua decizii personale pe care nu sunteți obligați sa le prezentați. Această secţiune poate fi constructivă şi săofere unele sugestii pentru cei ce o vor citi.
Succes. Laurentiu
Raport de lectură 3
RAPORT DE LECTURA
Numele elevului: ________________________________ Data raportului: ________________.
Cartea citită: ______________________________________________ Raport numărul 2________.
Pagina inițială și finală a lecturii:_______________________Total de pagini citite_____________
Pentru completarea acestui raport să un se depășească spațiul prevăzut de acest format; poate să varieze mărimea fontului. Maxim 1 pagina A4.
Fă un rezumat cu propriile cuvinte a conținutului paginilor citite.
Scrie două sau trei citate sau parafrazări care vau impresionat.
Având drept punct de pornire cele citite, descrie ce aplicații credeți că ați putea face în viața dumneavoastră profesională.
duminică, 5 octombrie 2008
Despre activitatea 2
Pace.
Nu voi avea acces pentru cateva zila la internet, asa ca va postez acum si activitatea 2, ca sa aveti de lucru. Astept raportul de citire 1 si apoi 2 pe mail.
Succes. Laurentiu
PS: Nu uitati sa faceti rost de cartea Minte, Caracter, Personalitate, vol 1 si 2
Activitatea 2, de citit pana pe 16 octombrie 2008
CAPITOLUL TREI
DEFINIREA CARACTERULUI
Ce este caracterul? Prin ce diferă de personalitate? Cum anume se diferenţiază de judecata morală, de dezvoltarea morală, de valori şi de etică? Cum se poate realiza o comparaţie între caracter şi conduită/reputaţie? Care sunt cele 5 dimensiuni utilizate pentru a descrie caracterul? Care sunt principalele diferenţe între dezvoltarea caracterului din perspectivă creştină A.Z.Ş. şi dezvoltarea morală din perspectiva cercetărilor contemporane?
Înainte de a studia modul cum se dezvoltă caracterul moral, trebuie să definim în mod clar termenii. Aici apar dificultăţi. Fiecare termen utilizat în domeniul acesta a fost definit în numeroase feluri, cauzând multă confuzie în literatura laică şi profesională, precum şi în practica zilnică. Concluziile cercetărilor sunt sprijinite de definiţiile conceptualizate ale studiilor. În evaluarea fiecărei teorii trebuie luate în considerare definiţiile termenului moralitate. Datorită faptului că există diferenţe atât de mari între aceste definiţii, studiile care par a fi similare, pot trata de fapt aspecte total diferite ale problemei.
Prin urmare, prima noastră temă este aceea de a examina definiţiile termenilor utilizaţi în studiile despre caracter şi moralitate. În primul rând, vom urmări o serie de definiţii ale caracterului, urmând apoi câteva definiţii ale personalităţii şi ale altor termeni relaţionaţi cu aceştia: etică, moralitate, judecată morală. Acest capitol se încheie cu o discuţie despre cele 5 dimensiuni ale caracterului - de care trebuie să ţinem seama pentru a înţelege pe deplin amplitudinea sa.
DEFINIŢII
DEFINIŢII ALE CARACTERULUI
Definiţii din dicţionar
“Vigoare morală şi fermitate, dobândite în special prin intermediul autodisciplinei” (Webster, 1939, p.170).
“Calităţile morale şi mintale ale individului: suma acestor calităţi distinge fiinţa umană” (Enciclopedia Britanica).
“...Modul specific şi caracteristic de a fi al fiecărui individ, datorită calităţilor sale morale. Din punct de vedere moral, aceste calităţi pot diferenţia un individ de un grup de persoane sau chiar de un oraş întreg” (Diccionario de la lengua Espanola. Real Academia Espanola, Madrid, 1991).
Definiţii ale psihologilor
Caracterul moral este “etalonul acţiunilor, care rezistă la trecerea timpului, şi despre care se poate spune că defineşte şi caracterizează fiinţa umană (…), accentuează elementele interne ale motivaţiei sau intenţiei, ca fiind principalele determinante ale caracterului (…). În ceea ce priveşte caracterul moral, intenţia care contează este aceea de a face bine sau rău altor persoane” (Peck şi Havighurst, 1960, p.1-2).
„(...) caracterul individual: un etalon persistent de atitudini şi motive care produce un tip şi o calitate a comportamentului moral destul de predictibile” (Peck şi Havighurst, 1960, p.164).
“Natura caracterului nu constă în forme ale comportamentului extern sau în etici negative, ci în forţa şi altruismul acţiunii. Nu se moşteneşte, ci trebuie dezvoltată. Motivaţia nu o reprezintă teama de pedeapsă, ci dorinţa de realizare proprie, precum şi dragostea” (Ligon, 1975, p.112).
“Caracterul reprezintă puterea şi altruismul care caracterizează o persoană. Individul care reuşeşte să ducă la bun sfârşit tot ceea ce îşi propune, deviind cât mai puţin de la planurile sale, este un om cu un caracter puternic. Caracterul nu trebuie definit în funcţie de comportamentul extern. Dacă dezvoltăm un caracter puternic, comportamentul nostru va fi etic. Foarte mulţi creştini sunt buni, nu pentru că ar fi inspiraţi de dreptate, îndurare sau credinţă, ci pur şi simplu pentru că le este teamă să fie răi. Astfel de caractere sunt bune, dar nu sunt nici pe departe nişte caractere puternice sau demne de admiraţie” (Ligon, 1935, p.124).
“În psihologie, caracterul reprezintă sistemul dobândit prin tendinţe motivaţionale, care capacitează o persoană să reacţioneze la valorile şi aspectele morale. Consistenţa comportamentului şi a conduitei sunt semnalele externe ale structurii interne a caracterului” (Pikunas, 1969, p.289).
“Caracterul constă în valori operative, valori puse în acţiune. Caracterul nostru progresează pe măsură ce o valoare este transformată în virtute; o dispoziţie interioară în care ne putem încrede atunci când dorim să avem o atitudine morală în faţa situaţiilor”.
„Caracterul are trei părţi care interrelaţionează: cunoştinţele morale, sentimentele morale şi comportamentul moral. Un caracter bun presupune să ştii ce este bine, să doreşti binele şi să îl faci – obiceiurile minţii, ale inimii şi ale acţiunii. Este nevoie de toate aceste trei aspecte pentru ca individul să ducă o viaţă morală. Aceste trei dimensiuni duc către maturitate morală” (Lickona, 1991, p.51).
“Putem înţelege caracterul ca fiind modalitatea cea mai obişnuită de a răspunde în faţa experienţelor vieţii. Idealul cel mai înalt al educării caracterului îl reprezintă dezvoltarea unui tipar de răspuns în faţa experienţelor vieţii. Acest tipar trebuie să fie în armonie cu legile de bază ale universului, care sunt rezumate în legea morală – dragostea supremă faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni (Marion Merchant).
Alte definiţii
“Caracterul este ceea ce eşti când nu te vede nimeni” (Moody).
“Caracterul este pur şi simplu un obicei care continuă mult timp” (Plutarco).
“Caracterul nu este un simplu inventar de acţiuni executate sau o descriere a intenţiilor, a libertăţii sau a raţionamentului moral, ci este măsura unui principiu interiorizat, care conferă motivaţie, coerenţă, consistenţă şi direcţie tuturor funcţiilor relaţionale şi comportamentale ale omului. Construcţia caracterului include ceea ce este omul – motivele, sentimentele şi gândurile sale – şi ceea ce face – faptele şi obiceiurile sale, vizavi de relaţia sa cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine însuşi” (Fowler, 1977, p.236).
“Adevăratul caracter este o calitate a sufletului, care se manifestă în conduită” (White, Îndrumarea copilului, p. 147).
“Caracterul e dat de puterea voinţei şi de puterea domeniului propriu” (White, Mărturii, vol.4, p.656).
“Un caracter echilibrat se formează printr-o îndeplinire conştiincioasă a lucrurilor mărunte” (White, Solii pentru tineret, p.142).
„Dacă gândurile sunt greşite, sentimentele vor fi şi ele greşite, iar gândurile şi sentimentele formează caracterul” (White, Mărturii, vol.5, p.310).
Din punct de vedere religios, dezvoltarea caracterului este strâns legată de procesul de sfinţire.
Romani 5,1-5: “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat”.
Iacov 1,2-4: “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să îşi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic”.
În scrieri se utilizează destul de rar termenul caracter. Mult mai frecvent se utilizează termenul inimă, pentru a descrie viaţa interioară sau forţa interioară. Concordanţa Crudens sugerează ideea că termenul inimă poate avea în vedere mintea, sufletul, spiritul sau naturaleţea emoţională şi înţelegerea celorlalţi. În felul acesta, termenul ar fi strâns legat de conceptul de caracter.
Proverbe 23,19: “Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă”.
Proverbe 4,23: “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”.
DEFINIŢII ALE PERSONALITĂŢII
“Personalitatea: 1.- Aspecte vizibile ale caracterului, care îi impresionează pe ceilalţi (...) 3.- Suma totală a trăsăturilor fizice, mentale, emoţionale şi sociale ale unui individ (...) b.- tiparul organizat de caracteristicile comportamentale ale individului” (Random House Dictionary of the English Language, 1966).
“Termenul personalitate se referă la comportamente, gânduri, sentimente, motive, fantezii, protecţie şi la conceptele personale ale individului” (Symonds, Ballers, p.596).
“Tiparele caracteristice ale comportamentului şi gândurilor unui individ, incluzând un concept personal asemănător şi un ansamblu de trăsături care vor rezista odată cu trecerea timpului” (Kaluger and Kaluger, 1974, p.502).
Personalitatea se poate defini ca “suma totală a reacţiilor şi a posibilităţilor de reacţie ale unui individ, aşa cum sunt percepute de alte fiinţe umane” (Bernard, 1978, p.596).
Personalitatea înseamnă tot ceea ce reprezintă o persoană. Include aspectele fizice, mentale, sociale şi emoţionale. Caracterul are în vedere ceea ce este corect sau incorect, precum şi aspectul moral al acţiunilor unui individ. Caracterul reprezintă centrul unei persoane – şi are legătură atât cu aspectele bune, cât şi cu cele rele.
Personalitatea reprezintă totalitatea modalităţilor de a relaţiona şi de a se comporta ale unui individ, suma unei persoane. Ne putem gândi la caracter ca la rădăcinile unui arbore (fiinţa interioară), iar la personalitate ca la partea vizibilă a arborelui.
DEFINIŢII ALE TERMENILOR RELAŢIONAŢI
MORALITATE: Nu prea există niciun consens între teoriile care definesc termenul moralitate. „Teoriile acceptă ideea că moralitatea implică judecarea lucrurilor bune şi a celor rele. Dincolo de aceasta, există mari dezacorduri”. Definţia depinde de teorie. (Toate definiţiile, incluzând citatele textuale, sunt luate de la Lifton, 1985, p.308-310).
Tipul 1 – Psihanaliza
Moralitatea o reprezintă „regulile, normele, valorile şi tradiţiile unei societăţi particulare”. Codurile morale şi normele sociale sunt echivalente şi variază de la o cultură la alta. Etiologia şi natura morală fac referire la controlul social care este impus unei persoane.
Tipul 2 – Dezvoltarea cognitivă
Moralitate înseamnă “anumite principii universale şi trans-istorice, comune întregii umanităţi, fundamentale pentru existenţa umană”. Dreptatea sau dragostea sunt privite ca nişte principii fundamentale care stau la baza tuturor judecăţilor morale. Etiologia şi natura morală reprezintă un principiu filosofic descoperit unei persoane”.
Tipul 3 – Interacţiunea, socio-analiza
Moralitatea e reprezentată de “valori, norme, credinţe şi principii dezvoltate de o persoană cu scopul de a interacţiona cu alte persoane (…); un ansamblu de reguli personale dezvoltate intrapersonal şi interpersonal”. Procesele Ego-ului, trăsăturile de personalitate şi aşteptările sociale “influenţează judecăţile morale particulare şi acţiunile morale ale persoanei”. Etiologia şi natura moralităţii reprezintă “un precept creat de persoana în cauză”.
Moralitatea depinde de organizarea intereselor umane, de gândirea obiectivă şi de acţionarea în mod determinat (...); moralitatea nu poate fi reprezentată doar de un motiv bun, de un raţionament corect sau de o acţiune determinată, ci de toate trei împreună”. (Hersh, Miller şi Fielding, 1980, p.2).
În definirea altor termeni există mai multe asemănări.
DEZVOLTARE MORALĂ: “Tranziţia principiilor morale ale unei persoane de-a lungul timpului”.
NIVEL MORAL: “Rafinamentul principiilor morale ale unui individ într-o anumită perioadă de timp”.
ORIENTAREA MORALĂ: “Principiul moral predominant al unei persoane într-o anumită perioadă de timp sau tot timpul”.
MATURITATE MORALĂ: “Cel mai înalt nivel moral pe care îl poate atinge o persoană; punctul final al dezvoltării morale”.
JUDECATA MORALĂ: “Evaluarea binelui şi răului în funcţie de principiile morale”.
CARACTERUL MORAL: “Structura psihologică care are rolul de a organiza principiile morale ale unei persoane”.
RAŢIONAMENTUL MORAL: “Activitate cognitivă bazată pe principii morale”.
ACŢIUNEA MORALĂ: ”Activitate comportamentală care se bazează pe principii morale”.
CONDUITĂ: “(…)controlul voluntar şi direcţionarea acţiunilor personale către dezvoltarea morală sau spirituală” (Webster, 1976, p.380).
REPUTAŢIE: “(...)caracterul care îi este imputat unui individ, dar care diferă de caracterul său real” (Webster, 1976, p.1537).
ETICĂ: “Studiul standardelor de conduită şi judecată morală; filosofie morală; sistemul sau codul moral al unui filosof, al unei religii, al unui grup, al unei profesii etc.” (Webster, 1976, p.627).
În căutarea adevăratei semnificaţii a termenului caracter s-ar putea realiza o comparaţie între conduită şi reputaţie. Conduita este expresia externă a caracterului. Caracterul reprezintă cauza, iar conduita reprezintă efectul. Caracterul este exprimarea obişnuită a răspunsurilor şi comportamentelor. Este posibil ca reputaţia unui individ (ceea ce cred ceilalţi despre el) să nu aibă nimic de-a face cu adevăratul său caracter.
“Abilităţile mentale şi geniul nu constituie caracterul; aceste caracteristici pot fi specifice unei persoane care nu are un caracter bun. Adevăratul caracter este o calitate a sufletului care se manifestă în conduită” (White, Îndrumarea copilului, p.147).
Termenul de caracter a fost discreditat de psihologi în ultimii 30 de ani deoarece implică o anumită predictibilitate a comportamentului moral. Ei preferă să creadă că acţiunile morale depind mai mult de situaţia dată şi fug de ideea că există un centru al “caracterului” în cadrul personalităţii. Liderii în domeniu au dezaprobat ideea „educării caracterului”. În ciuda acestui fapt, termenul „caracter” a început să apară în literatura educaţională. Asistăm la o renaştere a conceptului de “educare a caracterului” – educaţie care presupune o dezvoltare totală a caracterului, nu doar a gândirii morale.
DEFINIŢII TEORETICE
Fiecare perspectivă teoretică defineşte dezvoltarea morală într-o manieră diferită, făcând supoziţii diferite. Perspectivele: psihanalitică, a învăţării, cognitivă, umanistă şi teologică – sunt dezbătute în lucrarea Moral Development Perspectives in Psychological and Christian Belief a lui Bonnidell Clouse. Vom prezenta doar o scurtă descriere.
Teoria învăţării - (Comportamentul moral). “A fi moral presupune să acţionezi într-un mod care este benefic pentru societate” (p.168). Moralitatea poate fi învăţată prin intermediul condiţionării clasice (instrumentale) sau prin observarea celor din jur (Clouse, 1993, capitolul 6).
Teoria cognitivă – (Raţionamentul moral). Dezvoltarea morală se realizează prin intermediul raţionamentului şi al progresului de-a lungul unei serii de etape. Acest tip de dezvoltare se produce în interiorul individului şi este paralel cu dezvoltarea intelectuală (Clouse, 1993, capitolul 8).
Teoria umanistă – (Potenţialul moral). Toate fiinţele umane se nasc cu capacitatea de a se dezvolta din punct de vedere moral; moralitatea poate veni din interiorul omului sau poate fi influenţată de factorii de mediu. Întrucât fiecare individ reprezintă un tot, moralitatea nu se poate dezvolta doar în anumite domenii ale vieţii (Clouse, 1993, capitolul 10).
Teoria psihanalitică – (Conflictul moral). Fiecare om se naşte cu tendinţe spre depravare. Pentru ca dezvoltarea morală să se poată realiza, este necesar ca individul să depăşească conflictul intern şi să interiorizeze regulile societăţii. Perioada optimă pentru aceasta este momentul când copilul are între 2 şi 6 ani, chiar dacă dezvoltarea morală se va produce mult mai târziu (Clouse, 1993, capitolul 4).
DIMENSIUNI ALE CARACTERULUI
Caracterul are 5 dimensiuni de bază şi fiecare dintre ele este importantă pentru o înţelegere completă a dezvoltării acestuia: (1) morală şi evaluativă, (2) dezvoltării, (3) motivaţională, (4) socială, (5) spirituală. Vom analiza pe scurt aceste dimensiuni pentru a înţelege mult mai bine definiţia caracterului.
Dimensiunea morală şi evaluativă
Caracterul implică, în general, evaluarea comportamentului, a rectitudinii, a faptelor şi gândurilor rele, prin comparaţie cu normele morale. Lucrul acesta presupune abilitatea individului de a se preocupa de aspectele morale şi de a aplica principii în viaţa de zi cu zi. Până la ce punct dăm frâu liber impulsurilor noastre?
“Dumnezeu aşteaptă ca să vă dezvoltaţi din punct de vedere moral” (White, Mărturii, vol. II, p.130).
“Unii oameni nu au tărie de caracter. Această slăbiciune, lipsă de decizie şi ineficienţă trebuie înfrântă. Adevăratul caracter creştin nu poate fi modelat sau subjugat de circumstanţe potrivnice. Oamenii trebuie să aibă o coloană vertebrală morală şi o integritate care nu poate fi linguşită, coruptă sau înfricoşată” (White, Mărturii, vol.V, p.297).
“Caracterul reprezintă efectul total al acţiunilor evaluative ale societăţii asupra personalităţii” (Ligon, p.274-275).
Caracterul a fost definit ca “acel ceva care determină o persoană să reacţioneze ca şi cum ar avea de făcut o alegere morală. Un caracter bun trebuie călăuzit de principii morale înalte, nu de interese sau de comoditate personală” (Garrison, Kingston and Bernard, p.242).
“Cine doreşte să aibă un caracter bun, atingând apogeul principiilor morale, trebuie să se preocupe de caracteristicile personale care vor favoriza dezvoltarea caracterului până la acest nivel”.
“Prima dintre aceste caracteristici este înţelegerea inteligentă a principiilor morale şi abilitatea de a le aplica în conduita zilnică. Cea de-a doua caracteristică, şi mai importantă, este convingerea că merită să te sacrifici pentru principiile morale (chiar şi cu preţul sacrificării popularităţii)”.
“Doar dezvoltând aceste caracteristici, un individ va avea un caracter stabil şi un comportament moral în toate situaţiile în care îl pune viaţa modernă. O astfel de persoană va fi capabilă să facă diferenţă între valori şi să se abată de la moralitatea comunităţii, atunci când doreşte să respecte nişte principii morale mai înalte. Doar o asemenea persoană poate ajunge un adevărat lider moral” (Havighurst and Taba, p.189).
Iosua 24,15: „(...) alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi (...) eu şi casa mea vom sluji Domnului”.
Dimensiunea dezvoltării
Peck şi Havighurst, Piaget, Kohlberg şi alţi teoreticieni susţin că moralitatea se dezvoltă de-a lungul unor etape bine definite, chiar dacă nu toate persoanele reuşesc să atingă cele mai înalte niveluri ale dezvoltării morale. Din punct de vedere religios, caracterul poate fi şi el privit ca un proces în dezvoltare, mai ales când este relaţionat cu procesul de sfinţire.
“O definire a scopului educaţiei morale presupune o definire mult mai clară a judecăţii morale, ţinându-se seama de direcţiile dezvoltării în diferite culturi” (Kohlberg, 1969, p.252).
“Un rol central în teoria dezvoltării morale propusă de Kohlberg şi în celelalte teorii care vizează devoltarea cognitivă, îl are conceptul de secvenţă invariabilă a etapelor. Se consideră că dezvoltarea prin intermediul etapelor este în mod ireversibil progresivă (putându-se opri în oricând), fără a omite vreo etapă” (Walker, 1982, p.1330).
„Formarea caracterului este o lucrare care durează întreaga viaţă şi continuă şi în eternitate (...). Recolta vieţii o reprezintă caracterul, şi acesta ne va determina destinul atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare” (White, Îndrumarea copilului, p.148).
„Încolţirea seminţei reprezintă începutul vieţii spirituale, iar creşterea plantei figurează dezvoltarea caracterului. Nu poate exista viaţă fără creştere. Planta creşte sau moare. Aşa cum modul de creştere al unei plante este încet, imperceptibil, dar continuu, la fel se întâmplă şi cu dezvoltarea caracterului. În oricare etapă a dezvoltării, viaţa noastră poate fi perfectă; dar dacă scopul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră se împlineşte, atunci va exista un progres constant” (White, Educaţie, p.105-106).
Isaia 7,15-16: „El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele. Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele (...)”. - Textul implică faptul că toţi copiii, inclusiv Isus, dezvoltă abilitatea de a alege între rău şi bine.
Evrei 5,11-14: “Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oameni mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul”.
Dimensiunea motivaţională
Atât din punct de vedere secular, cât şi din punct de vedere religios, caracterul (sau moralitatea) unui individ se poate defini cu mai multă precizie datorită motivelor care stau mai degrabă în spatele unei acţiuni particulare, decât în spatele acţiunii concrete. Motivele şi intenţiile au un rol crucial în înţelegerea unei acţiuni. Mulţi teoreticieni accentuează acest aspect, care este foarte important şi din perspectivă religioasă.
“Faptul că trebuie să definim caracterul ţinând seama atât de intenţii, cât şi de fapte, nu este o idee nouă. ”Omul este aşa cum gândeşte în inima lui”. În ceea ce priveşte caracterul moral, intenţia care contează este aceea de a face bine sau rău semenilor” (Peck and Havighurst, p.2).
“Atât în sens general, cât şi în ceea ce priveşte aspectele morale specifice, James McDougal şi Freud au subliniat faptul că elementele interne ale motivaţiei şi intenţiile au un rol determinant în formarea caracterului” (Peck and Havighurst, p.1).
“Fiecare faptă este importantă şi are un dublu caracter. Poate fi o faptă virtuoasă sau rea, corectă sau eronată, în acord cu motivele care o determină” (White, Îndrumarea copilului, p.186).
“Motivul este cel care conferă un caracter faptelor noastre, caracterizându-le drept ruşinoase sau de o înaltă valoare morală. În ochii lui Dumnezeu nu au importanţă lucrurile mari, pe care le văd şi despre care vorbesc toţi oamenii. Pentru Dumnezeu contează mult mai mult lucruri precum: îndeplinirea cu bicirie datoriilor mărunte ale vieţii, micile daruri oferite fără ostentaţie, pe care ceilalţi le pot considera lipsite de valoare” (White, El Deseado de Todas las Gentes, p.567).
Proverbe 21,2: “Omul socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel care cercetează inimile este Domnul”.
1Samuel 16,7: “(…) Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă”.
Dimensiunea socială
Mulţi autori seculari definesc nivelul de dezvoltare morală în funcţie de modul în care individul se conformează la normele sociale ale grupului său. Un creştin nu poate accepta acest punct de vedere întrucât caracterul trebuie să reflecte Legea lui Dumnezeu şi viaţa Domnului Hristos. Aceste norme ale dezvoltării caracterului pot intra în conflict cu obiceiurile grupului social din care facem parte. Dat fiind faptul că, întotdeauna, caracterul se dezvoltă într-un context social şi influenţează persoanele din jur, dimensiunea socială este esenţială. Aşa cum este important să evaluăm o situaţie din punct de vedere moral, la fel de important este şi să avem forţa interioară şi integritatea de a acţiona potrivit propriilor noastre convingeri. Proverbe 20,11: “Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană”.
“Caracterul reprezintă acea parte a personalităţii care este cel mai mult supusă aprobării sociale” (Havighurst and Taba, 1949, p.3).
“Termenul moralitate vine din latinescul moralis şi se referă la “obiceiuri, metode sau tipare comportamentale care se conformează la normele grupului (…)”. În funcţie de gradul de conformitate, societatea poate declara un act ca fiind moral sau imoral” (Hurlock, 1967, p.427).
Din perspectivă antropologică şi socială, judecăţile morale sau imorale depind de normele societăţii.
“Un individ nu poate fi moral până nu recunoaşte consecinţele sociale ale faptelor altora, şi este moral atunci când reuşeşte să îşi controleze comportamentul, ţinând cont de consecinţe” (Hurlock, 1967, p. 427).
“Aşa cum am definit caracterul în CRP (Character Research Project), el nu are o semnificaţie aparte faţă de acţiuni, sentimente, gânduri”(Ligon, p.149).
Matei 22,39: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
2Petru 1,5-7: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni”.
Referinţă adiţională: Levitic 19,16-18.
Dimensiunea spirituală
Bazându-se pe perspectiva teologică a dezvoltării morale, Clouse defineşte moralitatea prin termenul sfinţenie. „Moralitatea nu poate fi separată de virtute şi virtutea nu poate fi separată de Dumnezeu” (p.302). Această definire include conflictul moral, comportamentul moral, raţionamentul moral şi potenţialul moral. Fiecare persoană se naşte cu capacitatea de a face bine sau rău; aspectul care va prevala poate fi determinat prin intermediul mai multor factori, incluzând temperamentul, modelele părinteşti, ale profesorilor sau ale colegilor, pedepsele şi experienţele trăite (Clouse, 1985, capitolul 6).
Punctul de vedere al Adventiştilor de Ziua a Şaptea în ceea ce priveşte dezvoltarea caracterului este rezultatul unei viziuni care are în vedere Marea Controversă dintre Dumnezeu şi Satana. Satana a atacat caracterul lui Dumnezeu, susţinând că cererile Sale sunt mult prea mari. Isus a venit ca om în această lume pentru a arăta că Legea lui Dumnezeu poate fi respectată în totalitate. În felul acesta, El a demonstrat că insinuările Satanei erau false. Isus a revendicat caracterul lui Dumnezeu. Acesta este aspectul cel mai curat al dezvoltării caracterului creştin: să demonstrăm în faţa întregului univers că adevăratul caracter al lui Dumnezeu poate fi reprodus în copiii Săi. Acest aspect este crucial pentru a putea demonstra că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii. Din această perspectivă, dimensiunea spirituală ocupă un loc central în dezvoltarea caracterului.
Capacitatea noastră de a crede că Dumnezeu este capabil să dezvolte în noi caracterul Său, are un rol crucial deoarece nu putem dezvolta singuri un caracter creştin. Reproducerea caracterului lui Dumnezeu în om nu se poate realiza doar prin eforturi omeneşti. Caracterul se poarte dezvolta cu adevărat numai într-un context spiritual deoarece dimensiunea spirituală le afectează pe toate celelalte.
CĂRŢI RECOMANDATE:
Diccionarios y enciclopedias bajo „caracter” y „personalidad”
Clouse, Bonnidell. (1993). Teaching for moral growth.
Foler, John M. The Concepts of Character Development in the Writings of Ellen G. White, p.74-98; 218-221.
Hersh, Richard H., Miller, John P. and Fielding, Glen D. (1980). Models of moral education, p.107.
Kuzma, Kay and Jan. (1979). Building character, p.22-69.
Lickona, Thomas J. (1991). Educating for character. How our schools can teach respect and responsibility. Versiunea spaniolă: (1995). Educacion del caracter.
White, Elena G. Indice. Busque bajo „caracter”
CAPITOLUL PATRU
CRITERIILE CARACTERULUI
Poate fi evaluat caracterul? După ce criterii? Ce descoperiri s-au făcut cu privire la caracter? Cum reflectă cele 10 porunci caracterul lui Dumnezeu? În ce fel poate reprezenta viaţa pământească a lui Isus un criteriu pentru dezvoltarea caracterului? Ce criterii ale caracterului descoperă natura? Care este obiectivul dezvoltării caracterului? De ce este supranumit caracterul „paşaportul către cer”?
Acest capitol îşi propune să răspundă la câteva întrebări fundamentale în legătură cu dezvoltarea caracterului. (1) Este posibil să judecăm (să evaluăm) caracterul nostru sau al altora? Părinţilor şi profesorilor li se cere deseori să facă evaluări. A ajuta un copil sau un adolescent să îşi dezvolte caracterul presupune ca părintele sau profesorul să observe unde anume are copilul nevoie de ajutor. Cu toate acestea, aproape întotdeauna este dificil şi nesigur să evaluezi calităţile interne ale caracterului. (2) Ce criterii sunt utilizate în evaluarea caracterului? Punctul de vedere secular şi cel religios au răspunsuri foarte diferite la această întrebare. (3) Există modele care pot servi ca exemplu în dezvoltarea unui caracter? Şi în această privinţă perspectiva seculară şi cea religioasă văd lucrurile într-o manieră total diferită. (4) Care este obiectivul dezvoltării caracterului?
Având în vedere faptul că punctele de vedere seculare şi cele religioase prezintă viziuni distincte, opuse, acest capitol este organizat sub forma unei comparaţii între cele două perspective.
CRITERIILE CARACTERULUI
Perspectivă teoretică
Teoria învăţării – Această teorie susţine ideea că supravieţuirea societăţii reprezintă un lucru esenţial. Pentru ca un individ să fie considerat moral, el trebuie să aducă beneficii societăţii, nu să provoace pagube. Pentru a asigura supravieţuirea societăţii, individul este învăţat să fie moral prin intermediul condiţionărilor impuse de mediu (condiţionarea clasică, instrumentală, imitarea altora).
Moralitatea nu este ceva fix; ea se schimbă odată cu schimbarea situaţiei. Fiecare grup, cultură sau societate stabileşte ce este moral şi ce este imoral. Criteriul după care se evaluează moralitatea – este determinat de tot ceea ce asigură funcţionalitatea optimă a grupului.
Teoria cognitivă – Perspectiva aceasta susţine că dezvoltarea morală se produce în interiorul individului şi se schimbă pe măsură ce acesta se dezvoltă din punct de vedere intelectual. Moralitatea se dezvoltă printr-o serie de etape universale, invariabile şi ierarhizate. De-a lungul etapelor, o persoană poate experimenta un conflict al propriilor sale experienţe şi percepţii, situaţie în care se ajunge atunci când se doreşte o dezvoltare intelectuală mult mai bună.
Teoria umanistă – Această teorie afirmă că oamenii se nasc cu potenţialul de a se dezvolta din punct de vedere moral; această dezvoltare vine din interiorul individului şi este influenţată în mod parţial de factorii de mediu care pot împiedica sau facilita dezvoltarea morală a unei persoane. Moralitatea nu poate fi separată de celelalte aspecte ale vieţii umane întrucât totul este relaţionat.
Teoria psihanalitică – Această perspectivă priveşte omul ca fiind corupt, dominat de impulsuri şi pasiuni pe care doreşte să şi le satisfacă. Pentru ca dezvoltarea morală să se poată realiza, este nevoie ca individul să interiorizeze regulile societăţii. Momentul optim pentru dezvoltarea morală îl reprezintă perioada de vârstă cuprinsă între 2 şi 6 ani, când părinţii îl informează pe copil cu privire la ce are voie şi ce nu are voie să facă în viaţă. Dezvoltarea morală se produce în contextul unui conflict. Acest conflict se dă între dorinţele pe care individul vrea să şi le satisfacă şi expectativele societăţii.
Teoria teologică – Ideea centrală a acestei teorii este aceea că fiecare persoană se naşte cu capacitatea de a face bine şi rău. Omul poate face bine întrucât a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi poate face rău datorită păcatului originar. Direcţia pe care o va lua individul va fi influenţată de temperament, de exemplul oferit de persoane importante în viaţa sa, de constrângeri şi de mulţi alţi factori. Dezvoltarea morală nu poate fi separată de virtute şi virtutea nu poate fi separată de sfinţenia care cuprinde perfecţiunea şi maiestatea lui Dumnezeu.
Perspectivă seculară
În evaluarea caracterului, autorităţile seculare accentuează înţelegerea normelor grupului.
“În mod evident, nu există pe lume niciun principiu natural (obiectiv sau material). Moralitatea nu poate fi decât o înţelegere între mai multe persoane. În realitate, tradiţiile şi normele morale nu au niciun obiectiv major. Întrucât moralitatea ia naştere în urma unui acord stabilit între oameni, ea reprezintă mai mult un fel de cunoaştere socială. Moralitatea nu se poate baza decât pe acordurile stabilite între oamenii din orice timp şi orice loc. În afară de experienţa umană, nu există principii obiective în funcţie de care să putem caracteriza moralitatea” (Haan, 1982, p.1096-1103).
„La orice vârstă omul este evaluat după modul cum se adaptează la normele grupului. În funcţie de gradul său de conformare, el va fi etichetat drept moral sau imoral” (Hurlock, 1967, p.427).
“O conduită bună sau rea trebuie privită ca orice altă conduită, care depinde de nevoile copilului, de valorile grupului sau de circumstanţe” (Kohlberg, 1964, p.424).
Perspectivă religioasă
Prin intermediul inspiraţiei divine, omul este avertizat să nu îşi judece semenii întrucât el nu poate cunoaşte adevăratele motive ale celorlalţi sau chiar ale propriei persoane. De multe ori însă, aparenţele înşală.
“Dumnezeu nu ne-a încredinţat sarcina de a judeca motivele şi caracterul celorlalţi. El cunoaşte mult prea bine natura noastră şi nu ne încredinţează o astfel de lucrare (…). Noi am putea să îi considerăm fără speranţă chiar pe aceia pe care Hristos Îi atrage la Sine. Omul judecă în funcţie de ceea ce vede, însă Dumnezeu se uită la inimă” (White, Parabolele Domnului Hristos, p.46).
„Amintiţi-vă că nu puteţi cunoaşte inima. Nu cunoaşteţi motivele care determină acţiunile negative” (White, Ministerio de Curacion, p.394).
“Hristos a arătat în mod clar că aceia care persistă în păcate cunoscute de toată lumea trebuie îndepărtaţi de Biserică; dar nu ne-a încredinţat misiunea de a judeca motivele şi caracterul” (White, Parabolele Domnului Hristos, p.46)
“Aparenţele nu reprezintă o dovadă clară a caracterului creştin” (White, Mărturii, vol.I, p.322).
Referinţe adiţionale: Matei 7,1-5; Matei 13,24-30; Matei 25,31-46; Ministerio de Curacion, p.384.
Poate fi judecat caracterul? Da. Până la un anumit punct se pot realiza anumite evaluări în legătură cu ceea ce spune şi face un individ. “După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7,16). Chiar dacă numai Dumnezeu poate pricepe adevăratele motive care stau în spatele acţiunilor, trebuie să ştim să evaluăm anumite aspecte pentru că numai în felul acesta vom putea ajuta copiii, clienţii, studenţii sau membrii Bisericii. În general, societatea evaluează caracterul în funcţie de normele grupului. Din perspectivă creştină, a evalua înseamnă a face comparaţie cu principiile lui Dumnezeu – pentru a identifica domeniile în care este nevoie de creştere şi de schimbare.
Criteriul după care Dumnezeu evaluează caracterul îl reprezintă Legea Sa. Numai El poate face lucrul acesta. Legea Domnului este o descriere a modului în care se comportă omul care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii săi. Legea este revelaţia caracterului lui Dumnezeu.
„Fiecare faptă a noastră, fie că este demnă de laudă, fie că merită criticată, va fi judecată de Cel care cunoaşte inimile şi adevăratele motive care stau în spatele acestor fapte” (White, Mărturii, vol.II, p.511-512).
„Ascultarea este examenul care probează caracterul” (White, Mărturii, vol.IV, p.188).
“Legea sfântă a lui Dumnezeu este singurul lucru care ne poate arăta dacă trăim după voia lui Dumnezeu sau nu” (White, Mensajes selectos, vol.I, p.369).
“Este dificil să ne înţelegem pe noi înşine, să vedem cum sunt, de fapt, caracterele noastre. Deşi Cuvântul lui Dumnezeu este simplu, noi îl aplicăm aproape întotdeauna în mod greşit.
“Pe de o parte, n-aş vrea să spun că Dumnezeu Îşi face cunoscută voia doar prin interdicţiile pe care le prezintă în Cuvântul Său. Biblia are multe modalităţi prin care ne spune care sunt aşteptările lui Dumnezeu cu privire la noi. În ciuda acestui fapt, Biblia nu este singurul loc în care Dumnezeu Îşi descoperă voia şi planurile. Oamenii pot distinge voia şi vocea lui Dumnezeu în momentele de linişte, în furtunile care le tulbură viaţa sau în strigătele copiilor care mor de foame în lumea aceasta” (Smedes, 1983, p.5).
“Fiii Împărăţiei vor trăi un sentiment de căinţă şi de credinţă în viaţa aceasta şi în cea viitoare.
Fiii Împărăţiei vor simţi responsabilitatea vieţii. Pilda talanţilor este ilustrativă în acest sens.
Fiii Împărăţiei vor avea un sentiment al bunătăţii. Această favoare va echivala cu prezenţa lui Dumnezeu în vieţile noastre, dându-ne puterea de a-i ierta pe ceilalţi. Parabola vierilor reprezintă un exemplu în sensul acesta.
Fiii Împărăţiei vor manifesta dorinţa de a lucra. Deoarece cultura în care trăim ne-a obişnuit cu ideea că „serviciul” (lucrul) înseamnă „să fii folosit”, noi am pierdut din vedere binecuvântările care provin dintr-un asemenea mod de viaţă.
Fiii Împărăţiei vor fi oameni perseverenţi. Cel care ară, nu priveşte înapoi (dacă ar face acest lucru, brazda s-ar strâmba). Odată ce şi-a fixat un obiectiv, ochiul său rămâne îndreptat asupra ţintei. Prin urmare, omul are nevoie de tenacitate – pentru a reuşi să nu devieze de la scopul său.
Fiii Împărăţiei vor iubi. Dragostea e reflectată în toate acţinile lui Isus. El şi-a luat timp pentru a sta de vorbă cu copiii. Marcu afirmă că îi lua în braţe pe copii (Marcu 10,13-16). Cu siguranţă că Isus a fost o Persoană atractivă şi amuzantă dacă cei mici îşi doreau să stea în preajma Lui. Când a fost întrebat care este cea mai mare poruncă din Lege, Isus a răspuns: ‘Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău’ (Matei 22,37-40; parafrazarea autoarei)”; (Tilman, 1986, p.50-51).
Referinţe adiţionale: White, El Deseado de Todas las Gentes, p.566-567.
White, Educacion, p.19.
White, The Sanctified Life, p.38,58.
REVELAŢII ASUPRA CARACTERULUI
Perspectivă seculară
Din punct de vedere secular există anumite descoperiri cu privire la caracter (chiar dacă sunt limitate):
1.Persoanele;
2.Normele societăţii;
“Prima premisă are în vedere tipul de sistem moral care se poate construi: dacă oamenii sunt egoişti prin natura lor, moralitatea are rolul de a ţine sub control egoismul; de fapt, ea a fost inventată pentru a frâna egoismul şi pentru a asigura supravieţuirea societăţii” (Haan, 1982. p.1098).
“O concluzie generală care nu poate fi trecută cu vederea este următoarea: caracterul unui copil reprezintă produsul direct al modului în care a fost tratat de părinţii săi. Modul în care se poartă părinţii cu el reflectă modul cum îi va trata el pe ceilalţi oameni” (Peck şi Havighurst, p.178).
“Copiii pot aduce argumente împotriva preceptelor părinţilor; aceste argumente putând deveni ulterior propriile lor convingeri. Mulţi adulţi îşi dau seama că ‘predicile’ pe care ei le ţin copiilor lor sunt privite de aceştia ca nişte flecării. Acesta nu este un motiv ca ei să renunţe la a-i învăţa pe copii principiile morale şi de conduită. Întrucât sunt nişte receptori foarte buni, copiii vor continua să preia valorile adulţilor, chiar şi acele principii cărora încearcă să li se împotrivească” (Stone şi Church, p.372-373).
„Dacă acordăm o importanţă atât de mare caracterului, atunci ar trebui să recrutăm şi să selectăm profesori şi lideri de tineret care să fie riguroşi şi vigilenţi în ceea ce priveşte problema dezvoltării personalităţii şi a caracterului. Felul de a fi al acestor persoane va influenţa copiii într-o măsură mult mai mare decât orice informaţie verbală pe care le-o vor oferi” (Peck şi Havighurst, p.191).
Perspectivă religioasă
Dumnezeu Şi-a descoperit caracterul prin intermediul Legii Sale, al vieţii lui Hristos, prin lucrurile create, prin Cuvântul Său şi prin viaţa urmaşilor Săi. Dumnezeu nu a lăsat fiinţele umane fără un model de caracter.
„Hristos, Cuvântul, revelaţia lui Dumnezeu – manifestarea caracterului Său, Legea Sa, dragostea Sa, viaţa Sa – reprezintă singurul fundament pe baza căruia putem să construim un caracter durabil” (White, Discurso Maestro de Jesucristo, p.121).
Legea lui Dumnezeu
„Legea Sa reprezintă o copie a caracterului Său şi este o normă pentru dezvoltarea caracterului. Viaţa pământească a lui Hristos a reprezentat expresia perfectă a Legii lui Dumnezeu. Cei care pretind că sunt copiii lui Dumnezeu - trebuie să aibă un caracter asemănător cu cel al lui Isus şi să respecte poruncile Domnului. În felul acesta, Dumnezeu Îi va considera ca făcând parte din familia cerului” (White, Palabras de Vida del Gran Maestro, p.222-223).
„Legea lui Dumnezeu este la fel de sfântă ca Dumnezeu Însuşi. Ea reprezintă descoperirea voinţei Lui, reflectarea caracterului Său, precum şi expresia dragostei şi a înţelepciunii Sale” (White, Patriarcas y Profetas, p.34).
Referinţe adiţionale: White, El Discurso Maestro de Jesucristo, p.81:1;
White, Mensajes Selectos, vol.I, p.372:1;
White, El Conflicto de los Siglos, p.455-456;
White, Mensajes Selectos, vol.I, p.250-251;
White, Signs of the Times, 24, p.114;
1Ioan 5,23; 1Ioan 2,3-6; Ioan 17,7; Psalmul 119,105;
Psalmul 19,7-10; Psalmul 1.1-3.
Viaţa lui Hristos
Viaţa lui Hristos reprezintă modalitatea cea mai „tangibilă” a felului în care este Dumnezeu. Prin intermediul celor care l-au văzut pe Hristos, putem să Îl vedem şi noi.
„(...) Isus Hristos este exemplul care ne ajută în edificarea caracterului” (White, Îndrumarea copilului, p.152).
„Prin intermediul lui Isus a fost transmisă o rază de lumină divină către lumea noastră căzută (...). În El avem idealul perfect” (White, Educaţie, p.69).
„Prin Maestrul trimis, Dumnezeu le-a oferit oamenilor tot ce avea mai scump (...). Hristos a venit în lume ca să ne arate care ar trebui să fie ţinta eforturilor noastre şi cum ar trebui să ne purtăm în lumea aceasta, noi, cei care Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre” (White, Educaţie, p.69).
„Întreaga viaţă a Salvatorului a fost caracterizată de bunăvoinţă neinteresată şi de frumuseţea sfinţeniei. El este modelul nostru de bunătate. Încă de când Şi-a început lucrarea, oamenii au avut şansa de a cunoaşte mult mai clar caracterul lui Dumnezeu. Lucrurile despre care predica, le practica în propria Sa viaţă. Era consecvent, fără a fi încăpăţânat; era binevoitor, fără a da dovadă de slăbiciune; manifesta tandreţe şi simpatie, fără a fi un sentimentalist. Era o Persoană foarte sociabilă, chiar dacă avea anumite rezerve care inhibau orice familiaritate. Temperamentul Său nu l-a determinat niciodată să devină fanatic sau auster. Deşi nu trăia în conformitate cu lumea, era întotdeauna gata să acorde atenţie celor mai neînsemnaţi oameni” (White, Consejos para los Maestros, p.246).
Referinţe adiţionale: Ioan 14,8-9; Evrei 1,3; Ioan 6,35; Ioan 14,6.21;
White, The Sanctified Life, p.7-8;
White, El Deseado de Todas las Gentes, p.710-711.
Cartea naturii
„În toate lucrurile create se poate vedea sigiliul Divinităţii. Natura este mărturia lui Dumnezeu. Mintea sensibilă, pusă în contact cu miracolul şi cu misterul universului, va recunoaşte opera puterii infinite (...)”
Aceeaşi putere care susţine întreaga natură, lucrează şi asupra omului (...). Omul poate înţelege adevăratul scop al vieţii doar dacă este în armonie cu Dumnezeu. Există o singură condiţie pentru toate făpturile create: să trăiască în armonie cu voinţa Creatorului. Încălcarea legilor fizice, mentale sau morale, înseamnă pierderea armoniei cu universul şi apariţia discordiei, a anarhiei şi a ruinei.
“Întreaga natură devine o lumină pentru cel care vrea să îi pătrundă învăţăturile; lumea este o carte; viaţa este o şcoală. Unitatea dintre om, natură şi Dumnezeu, legile universale, rezultatele neascultării – nu pot să nu impresioneze mintea şi să nu modeleze caracterul” (White, Educacion, p.99-100).
„Toate lucrurile, aşa cum au fost create la început, reprezentau expresia gândurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva, natura reflecta înţelepciunea lui Dumnezeu. Datorită neascultării, omul a fost privat de posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în mod direct. Pământul mânjit şi contaminat de păcat – reflectă destul de puţin gloria Creatorului. Cu toate acestea, lecţiile Sale nu au dispărut. În fiecare lucru pe care L-a creat se poate observa semnătura Sa. Natura încă vorbeşte despre Creatorul ei. În ciuda acestui fapt, revelaţiile sunt parţiale şi imperfecte. Datorită statutului nostru decăzut, a slăbiciunilor noastre şi a viziunii limitate – suntem incapabili de a interpreta în mod corect revelaţiile divine. Prin urmare, avem nevoie de o revelaţie mai completă: Cuvântul Său” (White, La Educacion, p.14-15).
„Natura ne descoperă caracterul lui Dumnezeu prin intermediul ordinii universului, al umorului, prin dragostea faţă de frumos, prin atenţia acordată detaliilor, prin varietatea infinită şi prin grija manifestată pentru cele mai mărunte lucruri”.
Referinţe adiţionale: Romani 1,20; Ioan 1,1-3; Proverbe 6,6; Luca 12,24.27.28; Psalmul 19,1; White, The Sanctified Life, p.75; Fowler, 1977, p.109.
Viaţa urmaşilor Săi
De-a lungul timpului, Dumnezeu a arătat prin intermediul oamenilor virtuoşi modul în care se manifestă voinţa Sa în viaţa acelora care Îi urmează calea. În toate epocile (oricât de corupte ar fi fost ele), oamenii lui Dumnezeu au strălucit în întuneric şi au reprezentat adevărate raze de speranţe pentru umanitate.
„(...) Puritatea şi bunătatea lui Iosif, credinţa, blândeţea şi toleranţa lui Moise, fermitatea lui Elisei, integritatea nobilă şi hotărârea lui Daniel, zelul şi abnegaţia lui Pavel, puterea mentală şi spirituală a acestor oameni şi a tuturor acelora care au trăit de-a lungul timpului – au reprezentat scântei ale splendorii gloriei Sale. El reprezenta idealul de perfecţiune” (White, Educacion, p.69).
„Caracterul lui Daniel reprezintă un exemplu notabil a ceea ce poate face harul lui Dumnezeu pentru oamenii decăzuţi. Relatarea despre viaţa sa nobilă şi plină de sacrificii este o încurajare pentru umanitate. Privind la Iosif, putem căpăta forţa necesară pentru a rezista cu fermitate în faţa tentaţiilor şi pentru a apăra cu blândeţe dreptatea” (White, Consejos Sobre el Regimen Alimenticio, p.34).
„Cum a putut Iosif să aibă asemenea tărie de caracter, cinste şi înţelepciune? Faptul că în primii ani şi-a îndeplinit mai degrabă datoria decât înclinaţiile; integritatea, încrederea simplă şi firea aleasă, nobilă – au adus roade în viaţa adultului de mai târziu. Viaţa simplă şi curată pe care a dus-o, a favorizat dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale. Legătura cu Dumnezeu prin lucrările Lui şi contemplarea marilor adevăruri încredinţate moştenitorilor credinţei au înălţat şi au înnobilat natura lor spirituală, lărgind şi întărindu-i mintea cum n-ar fi putut-o face niciun alt studiu. Atenţia plină de credincioşie acordată datoriei în orice împrejurare, de la poziţia cea mai umilă şi până la cea mai onorată, îi educase toate puterile în vederea celor mai înalte funcţii” (White, Patriarhi şi profeţi, p.216).
Chiar şi astăzi ni se cere să arătăm cum se descoperă caracterul lui Dumnezeu:
„Dacă mamele creştine ar trimite în societate copii care să aibă caractere integre, principii ferme şi o moralitate solidă, atunci ar realiza una dintre cele mai mari lucrări misionare. Copiii care sunt educaţi într-un mod desăvârşit şi sunt pregătiţi pentru a ocupa un loc în societate – reprezintă expresia cea mai clară a creştinismului în lume” (White, Îndrumarea copilului, p.149).
„Datorită facultăţilor noastre limitate, am ajuns să ne simţim atât de sfinţi în sfera noastră, pe cât este de sfânt Dumnezeu în sfera Lui. Atât cât ne permite capacitatea noastră, ar trebui să reprezentăm adevărul, dragostea şi măreţia caracterului divin” (White, Mensajes Selectos, vol.I, p.395).
Urmaşii lui Dumnezeu influenţează atât prin aspectele pozitive ale caracterului lor, cât şi prin cele negative. În ambele cazuri putem vedea opera lui Dumnezeu. Deşi exemplul oferit de oameni reprezintă o influenţă puternică în dezvoltarea caracterului (mai ales asupra copiilor), ni se cere să căutăm un exemplu ‚mai perfect’.
„Dacă vom imita exemplul oricărui om – sau chiar al unei persoane pe care o considerăm aproape perfectă – ne vom pune încrederea într-o fiinţă umană imperfectă şi plină de defecte, care este incapabilă să comunice o iotă de perfecţiune altei fiinţe umane” (White, Nuestra Elevada Vocacion, p.110).
OBIECTIVELE DEZVOLTĂRII CARACTERULUI
Puncte de vedere seculare
Responsabilitatea şi respectul
„Legea morală definită în agenda morală a şcolilor publice poate fi exprimată în termenii următori: responsabilitate şi respect. Aceste valori constituie centrul moralităţii publice universale. Ele au o valoare obiectivă demonstrabilă şi promovează binele individual pentru întreaga comunitate” (Lickona, 1991,p.43).
Integritatea
„Persoana care se dezvoltă trăindu-şi viaţa pe deplin este acea persoană care foloseşte la maxim toate oportunităţile, în limita aspectelor impuse prin moştenire sau interzise de circumstanţe”.
„Atributul moral al unei asemenea vieţi, văzute dinăuntru, este integritatea – o calitate care se poate numi „fidelitate faţă de propria persoană”, în sensul că individul, fie că are talente mari sau mici, este o fiinţă umană pură şi autentică, indiferent de circumstanţe” (Jersild, 1960, p.415).
„Modalitatea cea mai eficientă şi cea mai sigură de a fi oameni de onoare în lumea aceasta, este să fim în realitate ceea ce vrem să părem”. (Socrate).
Dragostea matură
Tipul realist-altruist: o astfel de persoană poate să manifeste o dragoste matură, altruistă şi realistă. Chiar dacă o asemenea persoană nu poate fi mereu condusă de aceste sentimente, simplul fapt că are capacitatea de a face lucrul acesta o diferenţiază calitativ de persoane mai puţin mature” (Havighurst, p.172).
Dezvoltarea unui sistem de valori
„Un sistem de valori bine stabilit în fiecare dintre aceste categorii principale (teoretică, estetică, economică, socială, politică, religioasă) – îi asigură individului normele relative şi nu doar că determină luarea anumitor decizii, dar îi conferă şi un sentiment de siguranţă. În loc să se poticnească în luarea anumitor hotărâri, acesta îşi poate îndrepta întreaga atenţie şi energie pentru atingerea propriilor obiective” (Garrison, Kingston şi Bernard, 1967, p.242-243).
Autorealizarea
„O creştere sănătoasă este definită de obicei ca ‘o dezvoltare a autorealizării’. Autorealizarea a fost definită în diferite feluri, dar există un punct central comun în toate definiţiile: ideea unei realizări interioare a capacităţilor latente” (Maslow, 1986, p.197).
„Persoanele realizate se simt motivate să crească. Probabil că aceasta este o caracteristică singulară deoarece persoanele care nu se simt suficient de motivate – caută o modalitate de a înfrânge sau de a compensa influenţele negative”.
„Cei care s-au autorealizat îşi cunosc valoarea şi îşi urmează scopurile fără a se gândi la presiunile care i-ar putea determina să acţioneze într-un alt fel; ei nu depind de alţii şi nici nu au pretenţii necorespunzătoare”.
„Se acceptă exact aşa cum sunt şi se simt mulţumiţi de ceea ce au ajuns”.
„Se înţeleg pe ei înşişi şi îşi privesc slăbiciunile cu aceeaşi toleranţă pe care o manifestă faţă de slăbiciunile altora; devin din ce în ce mai autonomi”.
„Percep anumite deficienţe ale societăţii, dar refuză să ia vreo măsură împotriva autorităţilor”.
„Combină orgoliul cu umilinţa; îşi cunosc punctele foarte puternice, dar sunt doritori să primească sfaturi în domeniile în care nu sunt atât de competenţi”.
„Participă în mod activ la viaţa de zi cu zi”.
„Acceptă responsabilităţi atât pentru propria lor dezvoltare, cât şi pentru binele altora”.
„Relaţionează în mod pozitiv cu ceilalţi, îşi fac câţiva prieteni, dar modul în care percep realitatea nu îi califică drept nişte oameni foarte sociabili”.
„Recunosc faptul că toate fiinţele umane au slăbiciuni; acceptarea propriilor persoane şi acceptarea celorlalţi determină o creştere a puterii de a controla sentimente precum: mânia, ura, teama sau gelozia”.
„Sunt spontani. Simplitatea şi naturaleţea sunt aspecte care caracterizează stilul lor de viaţă”.
„Reacţionează în mod controlat la presiunile temporale, la contradicţii şi la păcăleli. Pentru ei viaţa are o prospeţime continuă”.
„Sunt creativi” (Bernard, 1978, p.559-560).
„Un element esenţial al autorealizării îl reprezintă puterea de a râde împreună cu ceilalţi, de a-i accepta pe toţi... în timp ce îţi urmezi drumul plin de încredere. Pentru a evita ca această independenţă să ia o direcţie greşită, este nevoie ca persoanele creative să nu se simtă constrânse să se mândrească cu talentele lor” (Bernard, p.557).
Maturitatea
Caracteristicile individului matur:
*Capacitatea de a face schimbări în permanenţă;
*Capacitate de autodeterminare;
*Dezvoltarea înţelepciunii;
*Umor;
*Acceptă realitatea;
*Se simte bine cu el însuşi;
*Acordă mare prioritate relaţiilor umane;
*Se preocupă de problemele sociale;
*Se angajează să respecte un cod etic democratic;
*Nu acceptă idei preconcepute;
*Este conştient de faptul că într-o bună zi va muri.
O persoană matură ştie că ‘singura şi adevărata recompensă vine odată cu creşterea continuă şi nu este loc pentru lamentări’. Individul matur ştie ce a iubit, ce a lucrat, ştie că a influenţat oameni şi că a făcut tot ce era mai bine cu ceea ce avea.
„Adultul care are capacitatea de a atinge adevărata maturitate este acela care a lăsat în urmă copilăria, fără a pierde cele mai bune caracteristici ale ei. Îşi păstrează forţa emoţională de bază din copilărie; autonomia persistentă a copilului care începe să meargă, capacitatea de a se mira, plăcerea şi jocul din perioada preşcolară, capacitatea de asociere, curiozitatea intelectuală din perioada şcolii, idealismul, pasiunea adolescentină. Toate acestea le-a încorporat într-un tipar de simplitate, dominat de stabilitate, înţelepciune, cunoaştere, sensibilitate faţă de ceilalţi, responsabilitate, forţă” (Stone şi Church, 1973, p.449).
Puncte de vedere religioase
Asemănarea cu Hristos
„Acceptăm imaginea morală a lui Isus pe măsură ce suntem sfinţiţi de El şi prin Duhul Sfânt. Acest lucru ne va permite să descriem mai complet intenţia moral-spirituală a lui Dumnezeu faţă de oameni, incluzând creşterea noastră ca fiinţe unice în contextul unităţii relaţionale” (Sholl, 1983, p.189).
„Caracterul lui Hristos este singurul model perfect pe care trebuie să îl imităm” (White, Consejos para los Maestros, p.49).
„Idealul pe care Dumnezeu îl are în privinţa copiilor Săi este mai presus de orice închipuire omenească. Pentru a se împlini acest scop este nevoie de milă şi de asemănare cu Dumnezeu” (White, Educaţie, p.18).
„El este un exemplu sfânt şi perfect, care ne-a fost dat pentru a-L putea imita. Nu putem egala tiparul, dar nu vom fi aprobaţi de Dumnezeu dacă nu vom reflecta caracterul Său în funcţie de abilităţile cu care El ne-a înzestrat” (White, Mărturii, vol.II, p.549).
„Ascultarea de legile lui Dumnezeu dezvoltă în om un caracter frumos care este în armonie cu tot ceea ce este curat, sfânt şi necontaminat. Ascultarea zilnică de legea Domnului va forma în om un caracter care îi va asigura viaţa veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu” (White, Hijos e Hijas de Dios, p.44).
„Marele scop al educaţiei şi al disciplinei vieţii este acela de a-l ajuta pe om să reintre în armonie cu Dumnezeu; să îşi înalţe şi să îşi înnobileze natura morală, astfel încât să reflecte iarăşi gloria Creatorului Său” (White, Consejos para los Maestros, p.48).
„Obiectivul creştin în ceea ce priveşte personalitatea este să reuşim să îl facem pe copil să admire calităţile lui Isus, pentru ca El să devină idealul copilului” (Ligon, p.337).
Desăvârşirea
„Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât orice închipuire omenească. ‘Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit’. Idealul caracterului creştin îl reprezintă asemănarea cu Dumnezeu. Aşa cum Isus a fost desăvârşit, tot aşa trebuie să fie şi cei care Îl urmează” (White, El Deseado de Todas las Gentes, p.277-278).
„Lucrarea lui Dumnezeu este desăvârşită ca întreg - deoarece fiecare parte a ei, oricât de mică ar fi, este desăvârşită. Dumnezeu creează o bucăţică de păşune cu aceeaşi grijă cu care ar crea o lume întreagă. Dacă dorim să fim desăvârşiţi, aşa cum este Tatăl nostru ceresc, trebuie să realizăm lucrurile mici cu aceeaşi credincioşie cu care am realiza un lucru mare. Oricare ar fi slujba voastră, îndepliniţi-o cu devotament! Spuneţi adevărul chiar şi în cele mai mărunte lucruri! Purtaţi-vă cu dragoste şi adresaţi cuvinte de încurajare în fiecare zi! Împărţiţi zâmbete!” (White, Solii pentru tineret, p.142-143).
„Un defect care este cultivat, în loc de a fi biruit, îl face pe om imperfect şi îi închide uşile Oraşului Sfânt. Cel care va intra în ceruri trebuie să aibă un caracter fără pată, fără zbârcituri şi alte defecte. Nimic din tot ceea ce este corupt nu poate intra acolo. În toată oastea celor mântuiţi nu se va găsi niciun defect” (p.142).
„Dumnezeu îi va accepta doar pe aceia care sunt determinaţi să îşi pună ţinte înalte. El cere de la toţi desăvârşire morală. În Dumnezeu se regăsesc toate atributele drepte ale caracterului – asemenea unui tot perfect şi armonios. Fiecare dintre cei care Îl primesc pe Isus ca Mântuitor personal, are aceste atribute asigurate” (White, Palabras de la Vida del Gran Maestro, p.265).
„Prin urmare, desăvârşirea caracterului este o cerinţă divină şi reprezintă rezultatul unităţii divino-umane, care se realizează prin intermediul Duhului Sfânt, în urma rugăciunilor înălţate de om” (Fowler, 1977, p.146-147).
„Şi Isus continua: Aşa cum aţi mărturisit despre Mine înaintea oamenilor, aşa voi mărturisi despre voi înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Veţi fi martorii Mei în lume, canalele prin care harul Meu va aduce vindecare în lume. Aşa va lucra şi Reprezentantul vostru în ceruri. Tatăl nu vede caracterul vostru ca fiind unul deficient, ci vă vede îmbrăcaţi cu desăvârşirea Mea (…)” (White, El Deseado de Todas las Gentes, p.323-324).
„Datorită harului Său care lucrează în lume, nimeni nu trebuie să piardă Cerul. Toţi cei care depun efort pot ajunge să îşi desăvârşească caracterul. Acesta este fundamentul Noului Legământ al Evangheliei” (White, Mensajes Selectos, Tomo 1, p.248-249).
Desăvârşirea este un proces de creştere continuă; nu este nici uşor şi nici rapid. Perfecţionarea caracterului trebuie să se facă acum. Nu se va realiza la venirea lui Isus Hristos.
„Când va reveni, Isus nu va îndepărta defectele din caracterul nostru. În momentul acela nu se va înfăptui nicio lucrare de curăţire a caracterelor. Lucrul acesta trebuie să se facă acum, în timpul de har” (White, Mărturii, vol.II, p.355).
Referinţe adiţionale: Matei 16, 24-27; 1Ioan 3,2; White, Palabras de la Vida del Gran Maestro, p.43; White, Educaţie, p.15-16.106; White, Mărturii, vol. IV, p.521; White, Mensajes Selectos, vol.I, p.395.
De ce este supranumit caracterul ‘paşaportul către Cer’?
„Cel care cooperează la realizarea planului divin, învăţându-i pe tineri despre Dumnezeu şi contribuind la modelarea caracterului lor, îndeplineşte o lucrare nobilă şi înaltă. Trezind dorinţa a atinge idealul lui Dumnezeu, este oferită o educaţie care îi va asigura studentului paşaportul care îl va duce către ceruri” (White, Educaţie, p.19).
Caracterul poate fi numit în mod legitim ‘paşaport către cer’ deoarece este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi de pe acest pământ şi care ne va face apţi pentru a locui în ceruri. (White: MJ 412,414; PV 267). Timpul de probă ne este oferit tocmai pentru a ne dezvolta un caracter potrivit pentru Cer. (White, Solii pentru tineret, p.413).
Paşaportul îl identifică pe individ drept cetăţeanul unei ţări – prin naştere sau în urma deciziei sale. În acelaşi fel, caracterul îl identifică pe creştin ca făcând parte din ‘familia lui Dumnezeu’. Acceptarea salvării prin intermediul harului - poate fi privită ca un bilet spre cer. Caracterul este cel care indică faptul că persoana aparţine cerului.
Referinţe adiţionale: Ioan 5,39; Matei 7,20; Matei 12,36-37; Matei 19,17; Matei 20,26-28; Romani 14,13; Matei 7,1; 1Samuel 16,7.
CĂRŢI RECOMANDATE:
Clouse, Bonnidell. Moral Development: Perspectives in Psychology and Christian Belief.
Fowler, John M. The Concepts of Character Development in the Writings of Ellen G. White, pp. 106-122, 223-224, 228-230.
Lickona, Thomas J. (1991). Educating for character, How our schools can teach respect and responsability, chapter 3. (Español: Lickona (1995). Educación del carácter.)
White, Elena G. La Educación. (Páginas en inglés: 51-70, 99-120, 123-192, 301-309)
White, Elena G. Mente, Carácter y Personalidad, capítulos 11 y 61.
White, Ellen. G. The Sanctified Life, pp.7-79, 89-96.
White, Elena G. Palabras de Vida del Gran Maestro, pp. 9-14,85-92,217-226.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)